Cu stiloul printre ganduri

Se zice ca cel mai bun prieten al omului este cainele.Intr-adevar, asa este.Am experimentat asta atunci cand am fost stapana de caine…N-am crezut ca voi putea ajunge sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mine, dar am facut-o.N-am putut sa cred ca voi pune interesele unei alte fiinte mai presus de ale mele dar am facut-o. N-am crezut ca imi va lipsi atat de mult, dar imi lipseste…

Am avut o minunatie de caine pe care l-am crescut de mic. Avea inca ochii „de lapte” cand l-am adus acasa si orbecaia confuz prin toata casa dar am stiut din clipa cand l-am luat in brate si l-am asezat in poala mea ca va fi marea mea dragoste. S-a dovedit a fi un prieten dar si un mic terorist…Mi-a distrus casa, mi-a mancat nervii si m-a adus de multe ori la disperare si de fiecare data cand l-am altoit din cauza boroboatelor facute, m-am simtit mai josnica decat oricine.Privind in ochi lui intrebatori, am realizat ca eu sunt animalul si nu el. M-a invata ce inseamna rabdarea si exercitarea ei tot timpul.Mi-a aratat ca toti vedem lumea in felul nostru unic si ca imaginatia unui caine nu are limite cand vine vorba de distrugeri din cauza plictiselii.Mi-a aratat ce inseamna sa iubesti neconditionat pe cineva chiar daca are defecte si te calca pe nervi cu incapatanarea lui.

Cand a crescut mi-a rasplatit toata incercarea mea patetica de a fi stapan prin iubirea lui.M-a educat cum sa-mi evaluez starile de spirit astfel incat sa ma pot controla si sa transmit ceea ce trebuie.Mi-a aratat ce inseamna bucuria simpla ori de cate ori primea o jucarie noua pe care o facea ferfenita in cateva miscari dar cu o placere aproape ireala.Mi-a scos la suprafata toate instinctele de mama atunci cand s-a imbolnavit sau a fost muscat sau alti caini s-au luat de el. Mi-a umplut sufletul de bucurie in fiecare seara cand venea hiperagitat sa ma intampine acasa dupa o zi pe care o petrecusem la munca. Mi-a diversificat vocabularul si cunostintele despre animale( nu credeam vreodata ca un caine poate sa scoata sunete de genul mormaiturilor non-agresive de urs, fornaituri de vitel, oftaturi de om, sau miorlaituri de copil), m-a obligat sa-mi largesc cunostintele despre lumea animalelor si sa invat lucruri noi ( atata par de caine cat am scos din el la „tesalat” nu credeam ca are nici un urs grizzly!).

Insa viata m-a obligat sa ma indepartez de el…si nu e zi de atunci cand sa nu-l port in ganduri. Imi lipseste teribil si sunt multe nopti cand il visez sau zile cand il strig aiurea prin casa asteptandu-ma sa apara tropaind cu ghearele pe parchet, de pe undeva.Mi-e dor sa-i aud respiratia aia sacadata pe care o avea si care ma scotea din minti, cand ma puneam sa dorm.Mi-e dor sa-l vad cum statea ca cersetoru’ ori de cate ori gateam, stiind ca sigur, sigur primeste ceva si el.Mi-e dor sa-l simt cu se intindea la picioarele mele cand stateam la calculator, mi-e dor sa rad de el cum dormea si visa si se agita in somn, mi-e dor sa-i mangai blana aspra, mi-e dor sa-l pup in crestetul capului, sa-i prind urechile intre degete, sa-l vad cum dadea ascultator labutza in palma mea sa fie sters de tot namolul de afara cand veneam dupa plimbare. Mi-e dor sa-l cert, sa-i vad privirea de golan care stie ce a facut dar totodata stie ca va scapa doar cu o cearta, mi-e dor de plimbarile noastre solitare cand ne intelegeam din priviri si semne cu lesa, mi-e dor de sute si mii de momente cu el…

Dar cel mai dor mi-e de el dimineata… cand venea „tiptil” in pat ( cu tot tonajul lui de caine de talie mare) si se aseza aproape de mine si isi lasa usor botul pe curbura gatului meu si mai dormeam asa vreo 5 minute intr-o armonie aproape magica.Ala era momentul cand toate chinurile mele de stapan de animal paleau cu desavarsire si nu mai era decat…iubire sincera.

A fost singura mea iubire ne-egoista si daca am ales sa nu-l iau cu mine cand am plecat a fost doar pentru ca m-am gandit la interesul si binele lui si ca ii va fi mai bine unde l-am lasat si sper din tot sufletul sa nu ma fi inselat…Insa, dragul meu Athos, sa stii ca oriunde merg si orice fac, oricand, amintirea ta ma insoteste mereu si dragostea mea pentru tine e la fel de intensa asa cum e tristestea ca nu putem fi impreuna la fel de dureroasa…

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete