E la fel de ciudat sa compari un Stallone cu un Pacino. Tematica filmelor lor e complet diferita si nu-s interschimbabili. Te asigur ca daca Pacino ar incerca sa joace intr-un film in locul lui Stallone, ar fi un dezastru chiar daca-l cheama Pacino. ( plus ca The Expendables este o parodie, ia-o ca atare, nu-i cauta sensuri ascunse – si o sa-l vezi chiar si pe Chuck Norris in The Expendables 2 ).

Dar, daca vrei filme cu tone de subinteles si umor britanic, la plictiseala, cauta si urmareste seria Monty Python.

Dar presupun ca te-ai gandit oricum la faptul ca odata cu trecerea timpului si schimbarile de persoane din jurul tau si de experiente, ceea ce te face pe tine “ambalaj” se schimba la randul ei. N-are deci sens sa-ti mai spun nici ca tu de fapt nu te-ai pierdut deloc, ai inceput doar sa simti schimbarile si asta te oftica – crezi ca nu mai esti libera sa zburzi pe unde vrei si cu cine vrei, crezi ca nu exista veselie, pasiune, magie doar pentru ca refuzi sa le vezi in jurul tau si le astepti sa pice din cer.

Uita-te din nou la articolul scris de tine….. uita-te la pasiunea cu care l-ai scris, uita-te la drama pe care o simti cand l-ai scris, uita-te pur si simplu la lungimea lui in sine, o mica idee pusa in 68 de randuri in loc de 2, fapt care evidentiaza ca ai scris ca artist nu ca jurnalist ( adica cu inima si nu cu capul ). Uita-te, si poate te regasesti chiar cand scrii ca nu stii pe unde te-ai uitat.

Si ca sa ma sparg in figuri, uite un citat meserias de la Descartes:
“Daca vrei intr-adevar sa cauti adevarul, e necesar ca macar o data in viata sa te indoiesti, in masura posibilului, de toate lucrurile”.

Iar ca sfat, ti-as recomanda sa nu incerci vreodata sa uiti orice fel de amintire, experienta si senzatie. Cum altfel ai sti daca repeti o greseala ? Nu uita nimic, niciodata. Amintirile tale sunt parte definitorie a caracterului tau.